PSD dorește întărirea leului. Bugetul pe 2019, construit pe un curs sub 4,7 lei/euro

PSD dorește întărirea leului. Bugetul pe 2019, construit pe un curs sub 4,7 lei/euro
Publicat: 29/01/2019, 01:32
Actualizat: 25/03/2019, 21:35

Bugetul pentru 2019 a fost construit pe un curs sub 4,7 lei/euro, a declarat luni la România TV Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă.

Vâlcov consideră că evoluția cursului din ultima perioadă, când leul a avut opt zile la rând minime istorice, este artificială.

„Toată această creștere este artificială. Încă nu s-a depistat și probabil vom avea și o analiză, după ce Consiliul Concurenței va termina cu controlul la ROBOR, poate va începe și un control pe aceste speculații pe curs, dacă sunt speculații pe curs. Până la urmă, sunt afectate persoanele care au rate în euro. Și statul trebuie să plătească anumite împrumuturi care au scadență în această perioadă și costurile cresc, în momentul în care euro crește. Se va publica o ordonanță care a fost adoptată în Guvern, care obligă Consiliul Concurenței să vină cu rezultate în maxim 6 luni, iar Ministerul Finanțelor va face o solicitare către Consilul Concurenței pentru a verifica modul în care a fost raportat ROBOR în ultimii trei ani,” a spus Vâlcov.

Astăzi, ministrul Finanțelor Publice Eugen Teodorovici va fi audiat în Comisia economică din Senat cu privire la impactul măsurilor fiscal-bugetare introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2018.

La Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială din 4 februarie, reprezentanții Guvernului vor avea discuții clarificatoare cu oficialii Băncii Naționale a României și ai Autorității de Supraveghere Financiară, a mai declarat Darius Vâlcov la România TV.

„Va exista acel Comitet Național pentru Supraveghere Macroprudențială și atunci reprezentanții Guvernului vor prezenta foarte clar și eu sper că și ceilalți reprezentanți ai BNR și ASF să înțeleagă ce va prezenta Guvernul și să meargă cu toții pe aceeași linie. BNR, precum și ASF nu trebuie să apere până la urmă interesul băncilor. Atât BNR, cât și ASF trebuie să apere interesele românilor. Acest lucru este foarte clar și trebuie să-l urmărescă, până la urmă, politicile guvernamentale și acestea să se coreleze cu politicile Băncii Naționale și cele ale ASF. Cred că acesta este soluția, de dialog între instituțiile statului, dacă acestea au în comun interesul românilor. Dacă unele dintre ele doresc să apere mai mult actorii care funcționează pe acea piață, nu vor avea un partener în Guvern,” a avertizat Vâlcov.

Și oficialii BNR au vorbit despre Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială care are datoria să facă radiografia tuturor pericolelor pentru stabilitatea financiară și unde guvernatorul BNR Mugur Isărescu se poate întâlni cu ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici. Cei doi fac parte din acest comitet, alături de alți șapte membri, care reprezintă BNR, MFP și ASF.

Senatorul PNL Florin Cîțunu consideră că mai are cineva încredere în informațiile pe care le prezintă coaliția de guvernare în legătură cu economia.

„Poate să pună pe hârtie guvernarea și un deficit de 1 %. Așa am văzut că pot să jongleze cu cifrele și nu cred că în România, astăzi, mai are cineva încredere în informațiile pe care le prezintă actuala coaliție de guvernare despre starea economiei. Vedeți acest atac împotriva singurilor doi indicatori care mai arătau o realitate economică: dobânzile și cursul valutar, indicatori care erau determinați de piață. Avem deja plafonarea de facto a dobânzilor și vezi vedea că urmează și o plafonare a cursului valutar,” avertiza Cîțu.

„Ori se va face prin schimbarea conducerii Băncii Naționale și apoi vor interveni în piață, ori o vor face printr-o ordonanță. Indicatorii care transmit realitatea despre economie sunt acum sub asediu. Deja avem efectele. Neîncrederea investitorilor străini în România deja ți-a făcut efectul în prima lună. Guvernul are și licitații la care nu are niciun ban. Am avut o licitație la 12 luni de 500 milionae lei și nu au putut fi atrași acei bani. Nu poți să spui că ai o economie care crește, în momentul în care introduce o mulțime de taxe în ultima zi. Este clar că realitatea infirmă retorica,” a mai spus senatorul PNL.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
Acest exercițiu de matematică a pus pe jar internetul! Sigur nu vei putea găsi logica...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Îți CONFISCĂ mașina pe loc. Românii ce au INTERZIS să intre sau să iasă din...
Robert Moscalu, cu ochii în lacrimi după eliminarea de la Survivor All Stars. Mesaj pentru...
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Momentul ratat de francezi în care puteau respinge atacul lui Hitler din Ardeni
×